ninge patriarhal
că n-aş vrea decât să mă uit
cum m-acoperă Dumnezeu
în oraşul cu vise de zăpadă
cad fulgi dintr-o moară cât lumea
se scutură timpul pe noi
mâna ta rece ca prospeţimea unui colind
îmi şterge crivăţul de pe frunte
şi-ar putea să mai ningă
o mie de ani
îmi stai în faţă floare de iarnă
să-ţi arăt de vrei poezia
ce cade de-o oră pe noi.