În tinda morii, făina-n cearcăne,
din fluturi vânt, în bob întoarcă-se.
Lut străbun pe roată tragă-ne,
lumina din cetini, prin dor cearnă-ne.

Râuri lostrițe-n solzi oglindă-se,
luna pustie în lupi urlă-se,
sâmburi amari, din coji spargă-se,
dojana dulce în piept încuibă-se.

Roua din cer în noi coboară-se,
rana ghearei în piept piardă-se,
sudoarea frunții în pâini dospească-se,
blidul trudei pe mese aștearnă-se.

Când plâng, Limbă, la mine-ntoarce-te,
când roțile dricului scârțâie scâncete,
prin ploile curse pe ape sâmbete,
suflet stâlcit, de-atâtea bocete.