agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-12-08 | |
am văzut soarele din ce în ce mai palid,
înecându-se în marea de petrol și o grădină de portocali care fermenta deasupra ei. dar acesta era doar visul meu în miezul unei ierni din care curgeau spre pământ norii în formă de căluți ai cerului. mi-am spus rugăciunea de mai multe ori, ca și când mi-ar fi fost frică de ceva. m-am așezat în genunchi și covorul moale a absorbit șocurile la fel cum sar copiii de pe pat în camera lor de joacă. am scanat codul qr ca să aflu de ce ninsoarea nu se mai oprea. am deschis geamurile apartamentului pentru ca fulgii să mi se topească pe față. am văzut orașul în toată splendoarea lui. lumini orbitoare, mașini tractate de trailere, oameni ai străzilor mergând încet către nicăieri, șosele umede și lucioase. ornamentele agățate străluceau roșii, aveau forma de inimi, din sârme tari și contorsionate. am coborât jos și am început să merg și eu, fără nicio direcție. mi-am amintit că mi-am comandat în cameră timp de o săptămână. acum puteam să alerg. plămânii mei să pocnească. inima să se înfileteze pe trup fără frică. bocancii să tropăie tare pe asfaltul ud. haina să se ude tare de la fulgii mari și să-mi fie frig, să tremur din toate încheieturile mele slăbite și moi. singurătatea urla din toate părțile. orașul era mort și pustiu. apoi am ajuns la moschee. am deschis încet ușa masivă. oamenii erau în genunchi, se aplecau cu fruntea de pământ și era liniște și atât de cald. nimeni nu m-a privit. și acolo, privind înspre kaaba, am înțeles că doar inima mea era pustie. goală precum capul unui pui de pasăre golaș, infectată de teamă, nesiguranță și haos. dar toate astea poate nu sunt decât alt vis. am rămas gânditoare săptămâni în șir după aceea. chiar și iarna a trecut, orașul s-a metamorfozat, a devenit mai blând și cald. am văzut oamenii mergând prin el. i-am salutat. apoi soarele s-a făcut din ce în ce mai palid, orașul a început să clocotească precum o mare de petrol iar scânteierea amurgului m-a făcut să mă gândesc la o imensă grădină de portocali care plutește mereu, mereu deasupra noastră.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate