un soare debil
ochi verzi învăluiţi
de-o spumă cenuşie
vedenii lemnoase lipsite de frunze
tremură sub pleoape
zbaterea dintre somn şi trezire
şi nimeni să mângâie fruntea
culcată pe rădăcini
trosneşte piatra în strânsoarea
pământului unde setea
s-a-nfipt ca un cuţit
într-o pâine uscată

deasupra corbii
cruci negre peste
un pustiu secetos