ești iubitul meu, în sfârșit
doamne, cât te-am dorit
te-am căutat unde luna își coase rochie de doliu
te-am căutat acolo unde șerpii se sărută în secret

ești iubitul meu, în sfârșit
dejavu din o sută de zile
dintr-un bar ponosit
la celălalt capăt al mesei -

te privesc fumând
și pictez un peisaj de iarnă
ți-ating luna de pe piele
și-mi văd viitorul -
eu vreau să mor în zăpadă
pentru că ninge
când mă atingi
și când oasele dor
tăcerea cu buzele apăsate are
strălucirea soarelui cu dinți

știam
că unele femei sunt născute
să picteze copacii lui bacovia
când se uită la bărbații lor.
sunt născute
să umple borcane de dulceață sigilate cu lacrimi
pictează și ele iarna a nu știu câta oară,
visând
ca într-o zi să spargă borcanele
și să-și ia bilet de costa rica

dar nu, iubirea mea, eu nu sunt ca ele
eu m-am născut creastă de kilimanjaro
pentru mine
morții vorbesc doar despre iubire

eu vreau să mă ucidă albul