Îmi caut umbrele în suflet
pe planeta amuțită de efemeritate,
mai aproape de originea uitată
în promisiunile de om neghiob
către o oglindă vicleană și rece...

Sunt un poet neglijat de lume
la peronul de drame neîntârziate,
căzut în uimirea de a uita
cum am început poza asta mișcată
din oglinda vicleană și rece...

Oglindă, oglinjoară, cine e cel mai uitat prin țară? Care e mai vechi
în gară?
Dar tăcea durerea mea cu lumina
închisă în ea.
Dar durea tăcerea mea în umbrele
din adânc, din adânc, din adânc...

Așa trecea, trecea, lumea la taclale
prin era de umbre geloase,
umbre de speranțe... și eșec...
umbre de oameni victorioși
pentru o clipă.