un cer înnorat dintr-o copilărie îndepărtată
o palmă a pământului ținându-mă-n căuș
copacii dezverziți de toamna mamei mele
lunca în care îmi spălam cu iarbă tălpile din care creșteam
atâtea cărări de străbătut
și cele care m-au ales
sunt acum atât de departe
o trăsătură pe un geam aburit
de respirația unei amintiri


Sisif mă simt
rostogolind pe munte
piatra de la mormânt
pentru Înviere
în fiecare zi