Un șarpe ce urcă pe trunchiul copacului
Îmi este sufletul când îmi iese pe gură.

Pe unde trece îl simt ca pe o arsură,
Ca pe o cărămidă încinsă
Plină de zgură.

Un cuvânt care se preface imagine
Din oglinda în care își reflectă
Ființa izvorâtă din margine
Ca o întindere prin care
Devine în sine uitare.

Zvâcniri ale inimii căreia îi cresc
Arome de flori cu parfum ceresc
De unde își întind risipite
Volute căutări înainte
În umbre înlănțuite.

Un șarpe urcă pe trunchiul copacului
Cum vederea ochiului tău cu care
Cauți în privire din golul
Ce îți crește-n uitare.