ca un mănunchi de betele gri
se întinde astăzi ceaţa
și picură
înlocuind țurțurii
care au uitat să atârne
de streșini
ochiul nopții
prins sub zdrobituri de nori
privește în orb
cerul înăbușă locul
apăsând ca un teasc
până când seva mustește-n
aluatul țărânei
dospind
se preschimbă-n pâine
amară

trosnet se-aude
adânc în pădure
trunchiul de brad
acompaniază
colindul
tot mai rar și sărac
răzbate-n ecou