In Memoriam: Leonid Dimov

*

“De acum înainte Omul
se află singur cu el însuşi”.
Werner Heisenberg


I.


În sala cea mare de bal
pândeam – detectiv supracefal
mă înarmasem tot până-n dinţi
cu memoria magică de la părinţi
burduşită cu colţi de mistreţ mi-era vesta
de când cele şapte vaci slabe de la porci luaseră pesta
(ştiţi, la faraonii din Egipet
din visul lui Iosif cel înţelept)
la brăcinar purtam prinse-n bete
cele şapte iatagane cu lamele drepte
(căutau să recompună culorile în unicul ton
peste prăpăstiile negre dintre inelele lui Newton)
uitasem niţel de nişte sfinţi
care umblau scoşi din minţi
noroc că-mi amintisem pătrunzând în cetate
de părul lor încărcat cu electricitate
şi ascunsesem arsurile din arcul voltaic
în sânul aztec strânse toate-n chip laic
îl păcălisem pe Montezuma
făcând să se-abată pe capul lui ciuma
când vroiseră preoţii să îmi jertfească
inima smulsă în chip de flamă cerească
eram mai ceva ca un gangster-pirat
ca banditul ce-n somn l-am visat
când citeam pe ascuns pe sub bancă
colecţia de cinşpe lei cu spărgătorii de bancă
eram - v-aş mai putea duce şi prin meleaguri nipone –
dar n-o fac
mai ceva ca celebrul Al lui Capone


II.


Dar să revenim în sala cea mare de bal
unde se petrecea acţiunea în chipul cel mai banal
se juca marele contradanţ pe de-a surdul
dirijat era menuetul când venea cârdul
de peruci pudrate cu chinoroz
damele lăsau să se vadă jartierele roz
aşa, ca din întâmplare, la vre-o figură mai deocheată
luceau ochii pajilor stins pe după coloanele roată
ce susţineau cupola ridicată până la cer
sclipeau cavalerii pe ascuns din câte un jungher
muscalii se înfoiau şi mai apoi cazacii
jucau pe vine în ţipetele balalaicii
apoi se-apucau de câte-un război fireşte
pe care-l gătau cât ai zice peşte
ca şi altele de din-nainte şi după
într-un fel de supă
a proştilor vezi bine
ce putrezeau fericiţi printre ruine
aruncau din nou câte-o ocheadă venerele antice-n muzee
din cele o mie de turle nişte moschee
îşi trimiseseră muezinii înregistraţi pe o bandă de magnetofon
suiau sunetele rugăciunii răsfrânte de candelabrele din plafon
şi săgetau din când în când la întâmplare
printre alţii câte un Domn sau o Doamnă mai mare
saltimbanci rămâneau atunci împietriţi câte o clipă
regi, împăraţi simţeau în ei spaima cum ţipă
şi după ce se termina ceremonia de rigoare
începea din nou balul cu zarvă mai mare
baletistele zburau din cracă în cracă
plecându-se peste hăul de-absint ude leoarcă
de când li se turnase şampania pe ţâţele goale
fanţii frânci ciocneau moda lui Dandy-n pocale…


III.


Urmăream cu ochi de Argus în braţe de Birareu
să prind asasinul ce trona în vârf ca un zeu
cu masca barbară plină de bube purulente
mişcările lui erau feline şi lente
Hazardul se desfăta de la un timp la-ntâmplare
se stingeau, se-aprindeau roşii-verzi semafoare
mai trecea câte-un rapid prin sala de bal goală de-odată
dirijat fantomatic pe linie moartă
marfaru-şi sporea viteza trecând prin câte-o gară uitată
şi El se uita zâmbind şui şi ateu
lasou-l strângeam pe încetul mereu
nervii începuseră să-mi joace pe muchie de cuţit
clipa supremă venea tiptil - Am amuţit
când în oglinda concavă-a cupolei privind chipul de Dumnezeu
mi-am strâns liniştit laţul de gâtul meu…


Complice ningea peste capu-mi hilar
Geometria Ochiului Triunghiular…