Pe-afară-s geruri, roze pe lucarne
În odăița mea de la mansardă
Citesc scrisori, memoria-i să ardă,
În astăzi taine-s cerul să răstoarne.

Și ca un câine ce-i ținut de zgardă
Mă simt legat de temnița de carne
Iar duhul greu în mine-i să se-ntoarne,
În clipă de vecie să se piardă.

La noi omătul nu răpune tină,
Zăpezi pe-aiurea iarnă tălmăcesc
Pe unde e o cruce ce suspină.

Pământ de sub picioare-i nefiresc
Că nu-i de alb găsirii de pricină
Deși-n ferestre trandafirii cresc.