Își priponește toamna fatalul castaniu
În pipota naturii rămasă de haram,
Spre sud fugit-a vara, pe șest, fără tam tam,
Cu zăpușeala-n cârcă să dea un interviu.

Sinucigașe frunze se-aruncă de pe ram,
Pe trecători îi doare de treaba asta-n pliu,
Afară stropul ploii îi udă, bulangiu,
Și ca un kamikaze îmi trage-un cap în geam...

Odaia se încalță cu pliciuri infernale,
Vociferează-o cioară proptită într-un nuc,
Frisonul nostalgiei de verde-i dă la gioale,

Io gust Eternitatea din biscuitul Tuc,
Dedic monotoniei un bax de osanale
Și arestez din nară cu grație un muc!