În lumeni măsuram cuvântul, purul,
Din calcul șoaptei razei temnițată,
Era de parc nu fost-a niciodată
Și veșniciei îi pictam conturul.

Rosteam în noi o liniște ciudată
Și ne era de pace împrejurul
De taine-n cer e lunii abajurul
Eram flăcău, tu-n feciorie fată.

Femeie azi, eu nu-ți mai sunt bărbatul
Și ne desparte-al zărilor desen
De-a lung de slavă-n tot al mării latul.

Mai îngânăm același vechi refren
Luminilor din vorbele cu blatul
Călătorind în al tăcerii tren.