nu tratați cuvintele
ca și cum ar fi fără viață
cuvintele au suflet, au creier, au inimă
au amintiri mai vechi
decât amintirile celui care le scrie
cuvintele izbesc tâmplele timpului
descătușează privirea
invită fericirea la dans
ridicați-vă, voi, cuvintelor
din bezna uitării
răsăriți cu dragostea în metafore
sărutați gurile mute
îmbrățișați cititorii
luptați pentru binele lumii
pe mine doar lăsați-mă
să fiu mijlocitorul
lăsați-mă să calc pe urmele voastre
precum apostolii pe urmele mântuitorului
arătați-mi voi calea
învățați-mă să mă închin pe hârtie
dați-mi mâinile voastre
să înfruntăm împreună
nimicul, ura, prostia
să urcăm munții, să mângâiem stelele
să legănăm soarele

cuvintele au umbre
oamenii sunt umbrele lor
umbre vorbărețe ce au denaturat
cuvântul tăcere
ce au profanat sacrul
ce au răspândit molima
facem risipă de viață
vorbim mai mult decât trebuie
ne ținem profundul la distanță
de teama, de teama
că n-am putea să ne-ntoarcem
din străfundul durerii
din iadul ce ne înghite
bătăile inimii

cuvintele, păsări coborâte dintre aștri
cuibărindu-se în visele noastre
zburând înalt doar atunci când iubim
reîntoarcerea la origini
sânge, ai rămas în cuibul inimii
ca un șarpe ce nu știe ce-i zborul

cuvinte, cuvinte
precum frunzele toamnei cădeți
alunecați în morminte
și țineți morților de urât
cuvinte, cuvinte
cenușa dragostei risipită peste lume
fum ridicându-se până
în al nouălea cer
țipăt al pescărușului
la vederea țărmului mării