Deschid privirea, ca pe-o ușă veche
Și luna-mi intră leneș în odaie
Ating cu ochii taine de văpaie
Și gândul meu cuprins îmi e de streche.

Enigma-n cuget spânzură și taie
Că haosului rece i-e pereche
Tăcerea mi se-așază în ureche
Dar fumul suie dintr-un foc de paie.

Misterul e-n caleașcă de iluzii
Prin mine-n întrebări călătorind,
În mintea mea cea plină de confuzii.

În apa vieții stele nu se-aprind
Cunoașterea îmi zace, în perfuzii
Un aer plin de răni în piept plutind.