Întindă-mi-se gura duios, a rupere,
strună trasă din spume de talaz,
mănuși rubinii prelingând pulbere,
Sahară suflet, eu vagon, tu macaz.

Singur, plecat dintr-o ultimă gară,
undeva undă, subjugată de vânt,
șerpuind pe creste de dune; moară
măcinând o doină cu dinți de pământ.

Ruginie roată între două coline,
ca o cruce de piatră-ntr-un pârâu uscat,
penumbră, șoaptă-n sclipiri de șine,
soartă amară de bilet perforat.

Bălărie pe-o bancă de haltă, uitată,
hartă undeva, ca o stea fără nord,
mântuire de buze pe-o bluză pătată,
geamantan de vise căzând peste bord.