o puternică senzație de strivire
decorporalizare, sufocare, arsură prin înghețare
plămînii topiți cum ai încerca să respiri pe soare
otravă și paralizare, descompunere, dezosat, bubuit
cum ai fi sigur, foarte sigur, că iubirea a murit

fiecare bătaie de inimă e defibrilare la secundă
senzația de realitate, un telefon fără semnal
ai căzut în fîntînă și de acolo-n canal
fiecare clipire îți activează pleoapele
ca un tușeu rectal

o lacrimă între două respirații prin care vezi grotesc
păianjeni uriași care își prind plasa de stele
genele îți intră în ochi ca niste furci din titaniu
tălpile grele, inima ușoară, gata de explozie
de parcă ai fi din uraniu

toate simptomele bolilor psihice și ale afecțiunilor mentale
asociate cu iubirea îmi fac un autoportret direct pe chip
și nu pot să nu mă gîndesc la tine chiar și în momentul
în care îmi smulgi sufletul de parcă ai avea
un tirbușon pentru așa ceva

apoi mă bei, încet, pahar cu pahar în timp ce fumezi o țigară
mă bei pînă sec, pînă tricoul de pe mine
își atinge fața cu spatele, uscat pe o sîrmă
mi-ai băut trecutul, îmi bei viitorul și eu nu pot
nu pot să nu mă gîndesc la tine

cum spunea bukowski, e atît de simplu dar la fel de complicat
am sinapsele reci, azi dau un interviu cu un nerv
poate mai mișc, poate ies din comă,
poate depășesc momentul în care circulația sîngelui
e o acută stare de vomă

n-o să mă vindec niciodată de tine, ceva e incurabil în noi
îmi spăl ochii dimineața, cu ceața, mă dezbrac de angoasă
atunci lumea pare mai pură, mai frumoasă
pentru că apoi vezi, simți, mai ai puțin și crezi
că nu te mușcă niciodată vreun șarpe în timp ce te plimbi prin livezi