NOTA AUTORULUI: Înainte de a citi textul de mai jos, trebuie precizat că, scriindu-l, am recurs la un stil poetic simplu, diferit de restul versurilor mele publicate. Nu este o scuză, dar în poemul ce vi-l prezint acum m-am adresat în primul rând copiilor, tuturor elevilor români, datorită faptului că, recent, în școli, orele de istorie s-au împuținat mult sau au dispărut complet. De aceea, mulțumindu-vă pentru înțelegere, de data aceasta a trebuit să scriu pe înțelesul școlarilor, recurgând deci la o versificație mai simplă, nepretențioasă, la un limbaj poetic descriptiv, din vorbirea comună, cu scurte detalii biografice, insistând mai mult asupra operelor acestui autor despre care imensa majoritate a elevilor de astăzi știu prea puțin sau nu au auzit deloc.

În Munții Apuseni, la Vidra, se naște o făclie.
E moțul Avram Iancu, simbol de vitejie.
În inimă-i ardea focul de libertate-aprins
Iar flacăra din suflet nicicum nu i s-a stins !

Dornic de-nvățătură prin multe școli trecuse:
Prin cele din Abrud, Poiana începuse,
Apoi la Zlatna, Cluj școli mari el le-a urmat,
Precum, la Cluj, chiar Dreptul, cu brio-a terminat.

Ca avocat de seamă știut de tot Ardealul,
În preajma de revolte, lansează idealul
Cel sfânt al Libertății dorite de români,
Spunând că-n Transilvania pe drept ei sunt stăpâni !

Pentru emancipare, în luptă se-angajează
Conducător de frunte - și sute mi-l urmează.
La Blaj cheamă românii la grabnică Unire,
Pe moți și pe-ardeleni să-i scape de-asuprire !

Pe Apusenii-narmă cu puști și cu credință,
Luptând pentru dreptate, pornind spre biruință.
„Să piară iobăgia! Veniți toți lângă mine,
Să fim un trup și-un suflet !” - stiga celor din mine.

Oștirea de mineri și de țărani, îndată
În jurul lui făcură-o puternică armată.
Cu mult curaj feroce și vitejie rară,
Toți înfruntară dârji o trupă grea maghiară.

Mărețul pui de moț numit și Crai de Munte
Pe-al Austriei împărat făcuse să se-ncrunte,
Dar el, când înțelege că, stând pe metereze,
Iancu i-ar fi alături, a vrut să-l decoreze -

Numai că Iancu-ndată, precum un bun actor,
Refuză-orice medalii și-i cere ajutor
Ca trupele-austriece să-i sprijine-idealul,
S-alunge pe maghiari, eliberând Ardealul !

Așa s-a și-ntâmplat, numai că austriecii,
N-au fost nicicum mai sinceri, fiind precum berbecii,
Cu-mpunsături în toți, pe Iancu necăjindu-l,
Cu-o mână-l ajutau, cu două-ades lovindu-l...

Oricum, pe cât putuse, ne-a scos mult din robie,
Iar numele lui mare rămâne-n veșnicie.
La Baia Criș sfârșește, dar azi al său mormânt
La Țebea țara-l plânge, lângă Gorunul sfânt.

Glen Ellyn, 16 februarie 2025