poate cumva a lipsă
sau ca după o vreme în care lumea pune masa
și nu începe fără tine, stau așa, cu o rugăciune
ca foamea în gît, dar tu, parcă ai mîndrie ca moartea
și nu mai treci pe acasă

îmi miroase părul ca al unei femei care așteaptă
să curgă mai întîi apa și apoi să plîngă
dacă ai strînge apa de pe jos
ai aduna o mie de chipuri într-o pungă

îmi crește părul ca scrumul de țigară uitată-n scrumieră
uneori mai uit și de mine
fac patru ouă ochiuri, de parcă ai fi lîngă mine
îmi miroase părul ca un fir de iarbă
strivit în picioare

îmi miroase părul ca o vorbă lipsă
ca părul lui tataie, intrat în eclipsă, îmi miroase părul
ca un sac de umbre
pe care le-ai adunat, dar nu le-ai putut ascunde

îmi miroase părul și a leșie și a leșin
singur la marginea nopții, sorbind din stele venin
că le-ai aliniat tu, cum ți-e ție mai bine
și nu mai pot dormi noaptea
că păru-mi miroase a tine

îmi miroase părul a scorburi în care-au dormit dumnezei
cu mințile goale căutam priviri de atei
să mi se confirme că nu există iubire, nu există femei
că părul nu-mi miroase a tine, ci a greieri
sau a zăpadă

să-mi miroase părul a mama, sau a ochi triști, aruncați pe stradă
să-mi miroase părul a vid, dar nu a despărțire
să-mi miroase părul ca umbra ta sculptată în cadă
să văd artificii triste, cum ai izbucni dintr-o dată în plîns
să-mi miroase părul ca atunci cînd mă țineai în brațe, strîns

cînd ziceai că îmi miroase părul ca unui copil
apoi dansai pe muzică scobită-n vinil
cînd îmi miroasea părul a șoapte
și a cămașa ta de noapte

cînd îmi mirosea părul a întuneric
și ne iubeam ca socrate cu adevărul
acum ce mai e, nu mai e, dăm mai încet apa la duș
poate și mai încet muzica
ne cade părul.