Opresc secunda-n aprigele vremuri
Și veșnicia intră într-o clipă
Pe limba nemișcărilor ce țipă
Și fără vină-n van de vis tu tremuri.

De stele-n valuri tot făcând risipă
Stau beat de viață-n cristicele zemuri,
Pe marea Ariadnei ață-n ghemuri,
Cu gândurile-n zarvă grea de pripă.

Cerneai în mine-o liniște ciudată
Fiind acum precum erai atunci,
Stârnește timpul, e devreme, iată!

Dar nu lăsa târziul s-ardă-n prunci
Tu, mumă-a lor, tăcerii îmbiată
Când apa cea cu lună îți arunci.