„Mă iubește, nu mă iubește,
mă iubește, nu mă iubește,
mă iubește, nu mă iubește…”

Începu să-și numere, astfel,
câte-o coastă.
Luase o pauză de la încercarea de a șterge
linia orizontului
cu radiera din vârful unui creion de tâmplărie.

„…mă iubește, nu mă iubește,
mă iubește, nu mă iubește,
mă iubește…”

Și când s-o numere pe ultima
picură din cer o voce:

„Adame,
ia dă-ncoace coasta aia
să mă uit și eu puțin la ea.”