Ce-ți lipsește, omule, de n-ai liniște?
Ți-am dat vise, ți-am dat iubirea toată...
Ce doare așa tare,
Că alergi amputat, nepotcovit, nepotrivit,
Ca un cal sălbatic, și orb și surd
De-a lungul și de-a latul?
Nici vrei, nici ai, nici cum să poți nu mai știi.
Ce nu-ți ajunge? Ce zboruri să-ți mai cresc,
Ce gînduri despre îngeri și dumnezei neștiuți?
Cazi?
Te înalți?
ÃŽncotro vrei?
Un’ să te pun? Ce să-ți mai dau?

Nici vreau, nici am, nici pot nu mai știu.
Nici sînt, nici rîd nu cunosc,
Nici aripi de zbor nu mai au
Umerii goi, răzvătiți, muribunzi,
Căci s-au frînt
Prea curînd, prea de tot, prea deloc...
Nici aer nu am,
Nici gînduri de viit sau de murit
Nici lacrimi nu curg,
Nici alte nu voi...
(Nevoi)
(Ne NOI)
(Ne DOI)
Nu lipsește nimic de aici
Din jocul ăsta stupid
Pe care-l jucăm nejucat, nedorit și
Nespus și fără de suflet,
De fără dorinți!