Când trebuie să vin înaintea ta
Mă simt ca și cum aș fi pus la zid
Și ar trebui gloanțele cu care
Tragi în mine în mâni să le prind.

Înaintea ta întotdeauna nu sunt
Ceea ce cred că sunt, ci mai puțin.
Un condamnat condamnat la a fi
Fără să fi fost niciodată chemat.

Între noi nu există cuvinte, ci doar
Spații înapoi și spații doar înainte
De care, cel mai mult mi-e teamă
Că nu ți-ai mai aminti vreodată.

Mă gândesc să fug de întâlnirea
Pe care mi-o ceri spre a ne vedea
Și din nemurirea pe care-o aștepți
Să îmi crească în carne din carnea ta!

Poate că astfel, departe de tine,
Mereu căutând un adânc în care
Să mă ascund de privirea ta, în mine
Voi afla un alt fel de a ne întâlni
Și de a fi împreună separat fiecare!