mi-e dor de tine ca de apă-n sete,
ești înc-a mea în amintiri viclene,
zăceam în așternuturi prinși de lene
și-mi aduceai visarea, să mă-mbete.

un gând spre Domnul rece parcă e, ne
rugam cu foc, ca preoți în versete
erau luminile în noapte-ncete
și umbrele le tot primeai sub gene.

singurătatea azi, ce dulce târfă!...
de unul teatrul în oglindă-l joc
și-aleanul colosal mi se învârfă.

secunda se oprește-n răni pe loc
cu veșnicia tot a sta la bârfă,
eu în memorii simt că mă sufoc.