În fără când fiind veciei locul
Din Dumnezeu netimpul lesne iese
Zambile dorm sub jaruri ne-nțelese
Purtând de basm cu feeria trocul.

Pe chipul lunii zumzetul se țese
Făcând iubirilor umane jocul
Miresme chiar de-adie dens e focul
Tot mângâind tăcerile pe fese.

Regretele săpate ni-s pe fețe
Nădejdile ni se tot nasc din flori
Ca părinteasca sete s-o învețe.

Scăldând corole, nu mai vrei să mori
Chiar dacă vor veni, la bătrânețe
Izbăvitoarele-n divin culori.