în pieptul liniștii e neapărat o cruce
întru tăcere omul suie în ea
ca într-o diligență cu destinație precisă Dumnezeu
în răstigniri de primăvară se deschide ușa spre floare
omul pătimește mireasma
și mult e pe placul Domnului
jertfirea aceasta

prin grădini zambila e-n nuntă
mirele de mister îi jupoaie pielea parfumului,
își face haină pe miezuri din ea,
noaptea se-ncuie-n iatacuri de umbră
pe unde dorm adevăruri în coajă de minciună
din Ou iese lumina
sub cloșca de stele

oamenii puri au năravul divinității
scotocind după veșnicie prin buzunarele lui Dumnezeu,
îngerul tace-ntr-o taină
a zămislirii de cuvinte,
imund, penița mea nu cunoaște
așezarea-n hârtie a Domnului

sub zodii pământul nu mai poate susține umanul,
ne încăierăm stilourile existenței,
orice om este un poet
al venirii de Apocalips,
scriind lărgirea găurii din stratul de ozon

în hârtia mea deja fostul pleacă
la furat de ghiocei
dar aceeași rană împart cu restul umanității,
aceleași chinuri ferecate-n absurd
alungă nădejdea
în cuvântul unic