mi-a fugit inima
ca un tăun din încarcerata
umbră a Soarelui.

atunci
mi-am aplecat fruntea
peste întinderea ei unde
din sine
în sine strălucirea
i se risipea.

era acolo un gol obositor
în care mi-am așezat
peste genunchi
brațele
care mi-au împietrit.

pe unul din ele
un înger
cânta sulfurat
osanale de chit.

cu privirea mea,
îmbrăcată în halat alb,
tratam bolile ei de la rădăcini.