ÃŽngenunchez pe cioburi de zi
și pe genunchi se nasc trandafirii,
sunt stropii de sânge
e sângele meu
ce se usucă în boabe
cât struguri.
ÃŽngenunchez pe cioburi de noapte
și pe obraji cresc albi crinii,
sunt lacrimi din ochi,
ochii mei, poate,
ce se topesc și cad
ca stropii.
ÃŽngenunchez pe cioburi de-amiezi
prea calde ce-mi topesc
chiar și gânduri.
Croi pe o zi, pe mâine de-o fi,
mai întind, cât o coajă de nucă,
un colț dintr-un zâmbet,
e zâmbetul meu
și îl pun într-o candelă sfântă
să ardă ca rugă, un ceas,
înc-un ceas de o fi,
în locul meu,
să mă ia,
să mă ducă.