Iumbirea îmi întinse o capcană,
Dorințele zburdau pe-un câmp minat
De năluciri. Căzut cum un soldat,
Ce luptă ca zevzecu' de pomană,

Să apere un vis avariat
De zbira soartă, efectiv dușmană,
Punând coliva fix peste bomboană,
Cu zâmbetul m-am dus la remaiat.

Simțeam cum iarna frigul ei și-l coase
De ochiul flasc, deja călugărit,
Îmbrățișând coșmarul potrivit,
Ca o legendă, just, am adormit;

Când zorii s-au trezit, ciupiți de-angoase,
Nu mai eram. Nici umbra mea. Plecase.

15.10.2021, revizuit 26.05.2025