Mă izbesc de capul curios cu-o grindă
Și mai bucuros, că încă nu e fața mea,
Mă alint cu-o foame lesne de cuvinte
Până unde poate lemnul cuvânta.

Am să pun o mână peste care fierul
Nici încins nu poate strânge așa,
Să coboare Luna dincolo de-o stea,
Poate-un scop că cerul încă nu atinge.

Albul e culoarea liberă în vise
Peste care pot să mă ascund,
Mă îmbrac mai rece poate de la soare
Doar dacă adesea, nu vreau să mă schimb.