Aceasta e viața pe care am primit-o după puterile mele.
Nimic spectaculos, doar mormane de cărți ce au murit cu mult timp în urmă.
N-am izbutit sǎ salvez viața mea din alte pagini ori viața cuiva drag și pierdut în arhivele complete cu numele celor dispăruți.

Invadez lumea cu acest suflet de granițǎ.

Un om este încă un munte viu și după moarte, doar durerea obișnuiește sǎ disparǎ din plămânii lui fizici apoi frumusețea începe sǎ sǎ–şi facă loc, sǎ se răspândească ca un cancer galactic
strălucind în jurul acestor mâini desprinse de carne.

Nimic nu e mai metafizic decât moartea

cineva mătură în sufletul tău o toamnă, apoi o iarnă splendidă și poeme apăsătoare. Probabil cǎ plouǎ la capătul vieții, tulburător de frumos și firesc
ca un somn ce se împotrivește în propriul sǎu corp. Faci eforturi, încerci să nu mai adormi, dar aluneci și e foarte ușor să treci prin toate aceste forme şi granițe

când cineva întreabă de tine este un semn de dragoste
cum ai muşca din proprii tăi dinți. Şi treci prin oameni și înveți cum este să respiri în ei viu și adesea netulburat.
——
Un câine latră dincolo de gardul deschis al acestei lumi.




Photo credits: Forget Me Not by Alexxander Dovelin