la uzina de frig toți aveam herpes,
dar nu pe buze — pe idei,
care se umflau și pocneau
ca niște baloane cu aer de heliu

unii îl luau de la gândit,
alții de la tăcutul care se scurgea din ei
în găleți invizibile,
pe care apoi le goleau în conducte

ca să nu se audă ecoul propriilor dorințe
tăcerea separa iluziile
cu o riglă elastică,
iar aerul respirat venea în forme geometrice
care nu existau în manuale

mersul târâș era obligatoriu
pentru că podeaua se supăra
dacă o atingeai cu toată greutatea,
iar șuruburile se desfăceau singure
ca să-și verifice libertatea

cei mai îndrăzneți copiau cuvintele
direct din lumina care se exfolia,
la orele de igienă

profesoara ne spăla umbrele
ca să nu se mai țină scai de noi
așa că uzina
funcționa după programul
concediilor medicale inexistente,
iar toamna cânta solfegii
pe care doar pereții le înțelegeau,
dar refuzau să le traducă.