pentru paznicul de noapte
de la spitalul de psihiatrie,
orice trecător era
o plăcuță zentangle tăioasă,
care
punea în pericol liniștea publică.

muta de colo-colo
paharele,
farfurioarele,
șervețelele,
frimiturile dimineților serbede,
considerându-le repere
în hartă divină a creației
*2*

inteligența e amanetată;
comoditatea,
nepăsarea,
lașitatea,
tradarea-cu multiplele ei fețe multicolore,
toate-s forme geometrice
la colierul unei zilele insipide.

monadele-s aruncate-n adâncul fântânii,
găleata-i spartă,
iar copiii desenează pe caldarâm
un soare palid,
fără raze.
*3*

tremurătoare ca un vis,
fremătătoare ca un sunet de nai,
strălucitoare asemenea lazuritului,
privirea lutierului
rătăcește
printre rădăcinile necromației digitale.

gardianul invizibil
îi șoptește la ureche :
"nu fi îngrijorat!
rețeaua te va hrăni
și aidoma zeilor,
vei gusta din mult râvnita nemurire."
*4*

câteva semințe negre de susan
scutură
liniile ondulatorii ale destinului;
între timp,
înveți despre răbdare
și despre libertatea nesăbuită.
*5*

luna-i cețoasă,
tăcerea
se-ntinde peste simbolurile vii
ale vieții interioare.
spaimele s-au ghemuit în inimioare;
aripile hieruvimilor par aranjamente florale.
*6*

hăituind pacea,
urmele ogarilor-
adânc înfipte-n zăpadă,
brăzdează câmpul.

mirosul câștigului prin jaf,
atrage prădătorii.

umbre peste case,
umbre peste suflete,
un copil plânge
la poartă.
*7*

zâmbetul-abia schițat
al unui răsărit,
colorează cerurile
în turcoaz, albastru și portocaliu.

din cele douăzeci și patru de tuburi,
sunetele se revarsă
într-o cascadă de triluri.
la Paris,
Angheluș Dinicu
slobozește
cântecul ciocârliei.
*8*

luna-și trage luntrea spre mal;
stelele, ieșite din lac,
își scutură incandescentele plete;
iar castorii,
legănați de-un cântec de nai
dorm liniștiți
pe-un trunchi de copac.

liniile destinelor se-ntrepătrund;
imposibil de știut
cursul ireversibil al întâmplărilor,
fluviile, spre izvoarele lor,
duc dorul
iubirilor dintâi.
*9*

înspre ziuă,
din undele oceanului de gheață,
gândurile se desprind, asemenea păsărilor;
printr-o modelare și zvârcolire continuă,
un țipăt de flacără
eliberează tăcerea.

însoțitoare a primului lup de mare,
navigând prin canalele de comunicare
ale limbajului,
prin stufărișul lexicului,
amprentat de nașteri,
urc
spre marea desfătare a auzului,
unde picură,
dulcele cuvânt românesc.
*10*

murmurătoare pietrele
sub atingerea serii;
șoptitoare nisipurile
sub apăsarea orgoliului;
țiuitoare țărmurile
sub ghearele poftelor.

năzuințele își pierd treptat conturul
prin rețeaua de oglinzi strălucitoare.
o noua religie cu milioane de fețe,
induce somnul.
visele se scaldă-n iluziile unduitoare
ale abisului de cristal.
privirea rece, un simptom.
*11*

înainte de zori,
potecile cosmosului
străbătute-s de vârstele noastre.

câteodata,
printre arcade de piatră,
casele deschid
un ochi stacojiu, iscoditor către cer.
crengile trosnesc,
corbii amuțesc,
numai
flăcările felinarelor zumzăie feroce-n bătaia văntului.
umbre ciudate se furișează prin curțile pustii,
pavate cu floarea vieții.

întâlnirile noastre viitoare
demult îs acoperite
de zăpadă.
*12*

privirea zeului -
tot mai îndrăzneață,
sfidează bunul simț.
piatra neagră flămândă, întinde mrejele.
neastâmpărul animă vârtejul de frunze uscate.

și acest iureș- ce-ndoaie pedestrașul,
acoperind lespedea cu sănge,
atrage, din adâncurile întunericului,
vulturii cu cap cenușiu.

timpul-
nu mângâie rătăcirile de la marginea lumii;
clipa poate fi o mărgică din ochiul de tigru:
dilatând pupila,
frânge aripa.
totuși,
Noreen și Antonia-
dihorii cu picioarele negre,
ignoră
bătăile ceasului.
*13*

fulgi mari din pene de gâscă
acoperă urmele
despărțirilor, întâlnirilor
noastre.

un stol de păsări albe din oțel
străpunge orizontul.
dorința de a trăi
e exilată
pe un tărâm străin.

o liniște surdă, fără îndurare,
beat-uri sugrumate de sughițuri,
lovesc pereții de sticlă.
printre ruinele pârjolite,
soldatul cu spada pătată de sănge,
declară solemn:
“ pace și armonie cu natura!”
la picioarele lui,
un porumbel rănit e prins în plasa
întunericului.
*14*

versuri-
aduse de fulger,
lipite-s cu pulbere aurie de stele;
ceașca kintsugi
păstrează pentru eternitate
respirația caldă a poemului.

ți-o dăruiesc, drag prieten;
în asprimea zilei provocatoare,
să-ți aline tristețea!