Ucigașul ultimului topor

Copacul strâmb s-a mâniat pe toți,
Și pe pădure, dar și pe animale.
El este trist că-i ignorat de hoți
Ce taie lemnul din întreaga vale.

Ar vrea și el să fie apreciat,
Deși viața nu i-ar mai fi senină,
Și în anale să fie consemnat
C-avea cea mai frumoasă rădăcină.

Vântul îi bate crengile obosite,
Frunzele-i șoptesc povești de dor.
Iar el, visând de zile neîntrerupte,
Se crede ucigașul ultimului topor.

Cum omul care șade în genunchi
Simte ura care-i fierbe în sânge,
În altă viață copacul i-a fost unchi,
Iar rana mută-n piept acum strânge.