Drumul scanează pasul,
vântul scârțâie în păr.

Îmbrac pielea pe dos,
să fiu copac în sistemul de validare,
sau poate voi cumpăra o bifă,
să trec vama spre nicăieri
ca bișnițar de internet.

Pruncii se nasc în îmbrățișări isofix,
părinții poartă cifre pe buze
în primul sărut.

Soarele răsare cu spatele spre pământ
prin fisuri tehnologice,
oceanele cad în secare.

În ochii unei albine,
fotografia unui câmp de flori;
nu polenizează,
se întoarce cu informații în ștecher.

Clipe suprapuse,
minute nesudate în zalele timpului
depun rumeguș metalic
pe tâmple.

Din vieți
mecanicul cerului
a smuls metale
să-și repare raiul,
iar diavolul
fier vechi de topit.

Ce dor de scâncetul
unui fulg între palme.

Inima încă are un ritm independent,
la ecografie nu i se aude cântecul.

Robotic ne trăim moartea vieții;
poate cealaltă moarte
va veni să ne umanizeze.