Iarăși mă strigă o stea!

Deschid fereastra și privesc cerul.
Strălucește deasupra mea.
În inima ei văd eterul.

Este o piatră de pe drum ce adună
Căldura soarelui de peste zi
Pe care o preface în lună
În fiece săptămână.

Nu aud nimic, însă, rostuind-o ca pe o aprindere,
Îi ascult căutarea venind de dincolo de strigare,
Ca și cum ochii ar avea mii de urechi
Și în ele un alt ochi prin care
Văd interior în interioare.

Și nu este prima dată când mă cheamă!
Am mai auzit-o de mai multe ori!

În același fel în care așteptam
Stins în firidă cum o candelă
Împodobită cu haine
De nuntă.

Mirele unei mirese îmbrăcată în rochie
Și cu alb învăluită înainte de a a fi
De zorii luminilor dezgolită.