Toți zmeii care așteaptă vântul
Să își întindă aripile peste noapte,
Ca nori sunt atrași de lumina lunii
Și se visează plutind peste bolta
Ochilor în care li se strâng
Din privirile deliberate
Răsărituri de soare.

Pleoape din care își zămislesc umbre
Ce își închipuie zboruri în închiderea lor.

Zmei, obosiți de întuneric, ce se întorc
Plutind peste priviri precum corăbii
Care în furtuni căutând lumini,
Vâslesc către farul din port.

În ochii cu care privesc
Norii cerului curg înspre lună.

Întrebarea-mi din urmă
Este despre cine dă drum apelor
Și pentru cine le închipuie ca pe aripi,
Dacă zmeii care așteaptă să le poarte,
Când dorm, le visează lumini?