în depărtare, un râs isteric…
pasărea neagră
căuta cu-nfrigurare un cuib
să-și clocească ouăle de foc.
deodată, hohotul botjocoritor
s-a încâlcit în digurile plutiroare-
și tu scrii poete, nu te uiți la cer...

mai nou,
negrul e asociat cu misterul,
magia,
seducția,
veșmintele copiilor sunt tot mai cernite.
mă întreb dacă gingașa iasomie
va mai rămâne albă?

merele-s acre;
trandafirii din grădină-s jalnici;
sufletele oamenilor- care bântuie casele,
caută un loc de odihnă.
lichele leneșe își fac loc cu coatele
prin securitate,
iar țăranul obidit numără pepenii.

trădarea are un gust dulceag;
în laboratoare, o-ntorc pe toate fețele;
se vinde-n piață pe-arginți.
cârmacii au luat-o la fugă,
vâslele-s îngropate-n nisipuri mișcătoare.
un cântăreț stradal
cântă un cântec de jale.

așa le place:
roboții, țânțarii, oamenii,
într-un dans sălbatic și crud,
să se lupte-ntre ei-
mâncând înghețată,
copiii se uită-n vitrine
la șoriceii de pluș.

roților
le-a zburat rulmenții,
mersul pe loc e bine-cunoscut;
profiluri viclene
împânzesc orizontul.
cine va mai da foc romei?
cine va supraviețui după caligula?

la biserica din Filadelfia
ușa-i deschisă;
miresme de crini și tămâie
netezesc drumurile.
când vei primi cununa,
vei fi un stâlp de foc
între cer și pământ!

plouă în rafale,
nici-o mierlă nu-mi mai mângâie inima;
ramuri cu fructe sunt duse de vânt
în abisul uitării.
îmi storc haina-
aidoma lui Santoka,
și merg mai departe.