De ce atâta slavă?
De ce așa mandrie?
Când omul se destramă,
Când durerea-adie.

Viața e o trudă...
Iar omul apă toarnă,
Când nu mai e nevoie...
Iar carul îl răstoarnă!

Suferință din suferință...
Moarte din moarte...
Și-n carul răsturnat,
Cu toții facem parte!

Și care ne e șansa?
Din rugul ăsta-aprins,
Să-l stingem pe vecie,
Să fie pur și stins...

Doar lumina vie
Cuprinde-un necuprins,
Stinge focu-aprins,
Așa veșnic o să fie!