Sub îndepărtarea unei cetăți ruinate
Se află amintiri uitate
Ale unei tinere prințese moarte
Din cauza unei averi lăsate.

Tânără și frumoasă,
Independentă și grațioasă,
Dar singură precum o floare de pe câmp
Și săracă precum o pădure fără copaci,
Dori să-și găsească într-o bună zi banul,
Ca să-și încheie fericită anul.

Plecă departe, undeva în străinătate,
Sub pustiul cer albastru, cu norii albi ca mătasea,
Unde mama ei se gândea la ea, miloasă,
Dându-i sfaturi să fie curajoasă.

„Ai grijă, banii sunt ochii dracului.”
Îi spunea, mângâindu-i ușor părul lung ca stejărelul,
Uitându-se în ochii ei căprui, ce priveau duios pe sub gene,
Dorind să uite într-o bună zi văcarmul ce i s-a dat.

Ajunsă într-un loc plin de oameni,
Emoționată așa cum se simțea,
Stătea și se gândea
La ce avea de făcut.

Găsi o crăiasă spectaculoasă,
Înfrumusețată de aur, miraculoasă,
Care intră într-o vorbă dulce cu fecioara tânără;
Cum o privi, o adoră.

Fecioara vru să fie însoțită
De o așa splendidă doamnă,
Ca să învețe cum să fie bogată,
Să o bucure pe a sa mamă.

Însă fata pică într-o capcană,
Într-o cameră unde o închise cu un lacăt,
Ca să moară pentru a sa soartă nevinovată.

Privi aurul, brusc, să-l atingă,
Un ac sub mână începu să o înfingă,
Iar lacrimi roșii curgeau de sub mâini,
Auzind râsul unei vrăjitoare.

De la prea multă durere și frică,
Muri încremenită în camera închisă,
Uitând de cine a fost odinioară
Și cum se cunoștea de prima oară.