există spațiul în care ne întâlnim
acel punct din care pornește fiecare
încotro poate
acolo
de unde întoarcerea
învață să ia
de la capăt
atingerea

ne regăsim când gândul ne strigă
în acel răgaz în care
inima ne târâie înapoi
din crestele înțepenite de tăceri
și pe care privirea le crapă
le împarte
în noapte și zi
salvând stelele căzute prin
fântânile cuvintelor

există să ne trăim timpul
acum
când ochii străinului dispar
și în loc de priviri
se închid porii cuvintelor zădarnice
iar din spațiul dintre noi
tot acum
crește
la loc
eternitatea