|
agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
|
|
| |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
agonia ![]()
■ încă se poate Contact |
Comentariile membrilor
Vizionări: 3
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2026-06-13 | |
Stau și mă plâng în fața ta,
Parcă nu-ți pasă de inima mea, Ce oftează, fumegând necazul, Nu-ți mai pasă care e cazul. Singură, într-o cameră adormită, Rămân în pat, neclintită, Absorbită în ale mele lacrimi, Curgând pe obraji ca mărgăritarul. Negru e peretele ce se așterne în camera mea, Moartă mai este dorința mea De a putea fi fericită încă o dată, Într-o lume prea ruinată. Zgârieturi reci îmi taie mâna, Făcându-mă să sufăr și mai mult, Plângând în hohote, Nemaiputând, Pentru ce am ajuns să fiu și cine sunt. Regretând cum ea a plecat într-o lume mai bună, Văzându-l pe el cât suferă de o așa nebună, Sufletul nu mai am cum să mi-l ocrotesc, Dar în minte... să mi-l feresc! Un flăcău îmi atingea obrajii Cu ale sale vorbe duioase, Spunându-mi că totul va fi bine... Dar parcă mie nu-mi convine. Mă admira cu blândețe, cât timp amăgeam și plângeam, Șoptind ușor la ureche, cu glasul său divin: „Ai grijă, cei care îți sunt mai aproape Întotdeauna te vor răni cel mai tare.” „Dar te vei uita într-un orizont îndepărtat și vei realiza că tot ce a fost să fie a fost în trecut.” Cu ale sale cuvinte blânde, Am realizat, în astă zi, Că necazul meu a adus la plecare Sub o amintire foarte mare.
|
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate