pleoapele s-au lăsat,
lacrima se revarsă în lăuntru,
îmi privesc inima de la stânga la dreapta
și îmi zic
că așa trebuie să fie întocmai și a ta
dar privită de la dreapta la stânga,
plânsul îmi izbește în cord
ca într-o piatră de temelie a tristeții,
sunt fără tine,
tu, identică mie în oglinda emoției,
singurătatea îmi mușcă din sânge
trezind sntimente de fiară,
te mai port în interior
sprijinit în cârja amintirii,
în rest totul e animalier
doar lacrima îmi amintește de om,
ochii închiși văd
dimensiunea dintre plâns și inimă și tine,
triunghi al lui ieri,
cu ajutorul lui astăzi și mâine
născându-se alt triunghi
într-o matematică a iubirii între timp