|
agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
|
|
| |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
agonia ![]()
■ tablou Contact |
Comentariile membrilor
Vizionări: 9
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2026-06-15 | | La început nu a fost cerul. Nici pământul. Nici apele. La început a fost femeia cu neștiutul în pântec. Mergea prin neființă cu pasul rar, ca și cum fiecare mișcare ar fi putut deschide o lume. Ceva se strângea în ea, greu, neliniștit, dar îl ținea aproape, îl încălzea cu sângele ei, ca pe un început în devenire. Când durerea a crescut dincolo de marginea răbdării, femeia s-a oprit. Acolo, în tăcerea aceea densă, a deschis brațele. Lumina a țâșnit din ea, crudă, neîmblânzită. O primă bătaie, care nu știa încă să nu rănească. Cerul s‑a ridicat, pământul s‑a strâns, apele s‑au adunat și din mișcarea lor a apărut miracolul. Iar femeia, cu trupul încă deschis, a zâmbit. În brațele ei pruncul plângea începutul lumii. Iunie 14, 2026
|
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate