A înflorit iar sufletul lui Eminescu!
În aer plutesc poeziile lui cu parfum de tei,
Te-ndrepți cu gândul sau cu pasul către Bellu
Să pui o lumânare și o floare
Sau să găsești prin codru o cărare.

Și mai ușoară îți pare orice îndurerare,

Privind „Luceafărul” ce se aprinde-n zare

Și seara clopotele îți par că sună cu timbru de bucium.

În lumea lui de gânduri și icoane,

Găsești o insulă ferită de zbucium.

Luna pe cer trece ca o fecioară palidă,

Sufletu-ți se curăță de-a gândului rugină,

Timpul mai pune la mausoleul lui o cărămidă.