O frică indecentă și bizară mă cuprinde,
Când starea de normalitate devine aparență,
Și când esența vieții transpare din divin,
Să dăm crezare morții că totul e sublim?

În clipa decadentă, când lutul se destramă,
Și formele își pierd conturul lor livid,
Trecem dincolo de teamă, de timp și de abis,
Lăsând eternitatea să curgă spre un sinuos paradis.

Și scufundat în labirintul acestei noi treziri,
Unde secunda trece în ritm de amazoană,
Rămînem spectatori la propriile trăiri,
Căci dincolo de umbre, rămîne delirul meu lucid.