întunericul e pielea nopții
sub el e sânge de stele și lună
și carne de somn,
alerg cu picioarele insomniei
spre zborul de înger,
pasăre și om,
umanitatea lui se măsoară
în nedesfacerea aripilor
cu toate că și oamenii pot zbura
în văzduhul de gânduri,
acum dorm visând steagul de țară a tăcerii
flamura mea se unduie în vântul de treaz
nefiind pasăre zbor cu ploaia din ochi
printre lacrimi văd
urma trupului tău pe pat
se apropie cafeaua iar tu nu exiști
să-ți dau un simplu Bună dimineața!
cu graiul cel negru din cană
e încă noapte și frică
și necunoașterea zării unde ai tu ființă
departe de apropierea mea
lângă mine e doar amintirea,
văzul acela aruncat pe fereastra
oglinzii de ieri