​Umbrele stăruie în valea liniștită,
Unde îndoieli grele ca cețurile dimineții rămân.
Dar în adâncul tăcerii, puterea se va aduna,
Pentru a zdrobi lanțurile grele de frică și durere.
O scânteie se aprinde acolo unde vânturi amare au suflat,
Și cheamă un curaj adormit, doar al tău.

Desfășoară-ți aripile pe care timpul le-a legat strâns,
Și lasă spiritul obosit să își pretindă cerul.
Nu-ți mai coborî privirea spre pământ,
Ci lasă cântecul adevărului lăuntric să te îndrume.
Cel mai măreț zor de zi nu vine din cerul de sus,
Ci se naște în căldura iubirii de sine.

Rămâi de neclintit în fața fluxului schimbător,
Și lasă vechile iluzii să piară.
Cu fiecare respirație, lumina interioară te va ghida,
Pentru a transforma cel mai adânc întuneric în zi.
Lumea așteaptă puterea pe care o porți în tine—
Din inima ta curată, ridică-te și fii călăuză.