Au izbucnit cu toată violența crinii.
O armată în halate albe,
gata de atac.
De atâta gingășie acumulată pe metru pătrat,
până și norii de pe cer s-au îngrășat vizibil.

Staminele boxează frenetic în lumină,
agățate de un soare aprins.
Pistilul însă...
pistilul e de o aroganță regală.
Habar n-are de ce i se face atâta reverență,
așa că își ridică fruntea spre sateliți.

Și când spectacolul era mai solemn,
apare el:
un nas barbar, de proporții epice.
Atacă direct potirul deschis pentru cină.

Musafirul nepoftit aspiră parfumul...
se blochează o secundă,
întreaga lui fizionomie se crispează,
iar secundarul lumii înțepenește.

Tensiunea atinge apogeul.
Universul își oprește suflarea.
Atât.

Spre stupoarea staminelor,
nasul barbar nu mai explodează.
Se retrage încet.
O reverență diplomatică.

Pleacă,
pudrat imperial cu aurul furat.

Măreția s-a mutat pe un alt chip.
Crinii au rămas pustii,
despuiați de secrete,
privind buimaci cum totul a fost jefuit.
Elegant.
La drumul mare.

Iar omul?
Un ostatic viu,
devenit complicele parfumat al acestui jaf,
în timp ce pe fundal,
aceeași crini își pregătesc, în tăcere,
următoarea izbucnire violentă.