se scurg din cer vise desferecate,
cu nimb de lumină din stele croit,
mintea se umple cu gânduri fermecate,
ca un răspuns karmic la tot ce-am iubit.

mă întreb retoric dacă mai există,
pentru destinul nostru loc în sanctuar,
eu am brodat mereu lacrimi pe batistă,
când tristețea a avut un gust amar.

aș vrea să mai culeg un strop de absolut,
din grădina soarelui unde domnesc crinii,
să îmi alung melancolia în zenitul revolut,
cu multe zboruri măiestre și rectilinii.

nu las bătrânețea să fie o povară,
iubirea de viață să fie lungă vară.